Acasă

B i s e r i c a     S f â n t u l      S t e l i a n

În anul 1736 mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti ridica, în marginea de atunci a Bucureştilor, „în mahalaua Lucaciului”, cum spune actul de întemeiere, o biserică de zid cu hramul Sfântului ierarh Nicolae. Biserica înlocuia o alta mai veche, din lemn care, din trecerea vremii, se stricase. Aceasta probabil fusese înălţată de un boieraş Luca, de unde şi numele „mahalalei” de mai târziu, căci îndeobşte, cartierele luau denumirea de la biserica ce deservea duhovniceşte pe credincioşii „mahalalei” respective.
Biserica mitropolitului Ştefan va dăinui un secol, până la 1838 când va fi surpată la cutremur. Parohul de atunci, loan Călărăşanul, va trece de îndată la înălţarea unei noi biserici, cu ajutorul a doi negustori macedoneni, Anghel Hagi Pandele şi Constantin Athanasiu, amândoi angrosişti cu „bolţile” (depo-zitele) la hanul de la Sfântul Gheorghe Nou.
Biserica va fi înălţată în scurt timp şi sfinţită de mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti în primăvara anului 1842. Tot atunci, la cererea noilor ctitori, se mai adaugă la hramul vechi, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Necazurile nu vor înceta, căci la 23 martie 1847 biserica va cădea pradă „focului celui mare”, care a mistuit tot centrul Bucureştilor în ziua de Paşti, din neatenţia unui copil care a aprins cu un foc de pistol fânul dintr-un hambar al hanului de la Sfântul Gheorghe Nou. Prin osârdia aceluiaşi preot, loan Călărăşanul, biserica va fi refăcută, deşi ctitorii au pierdut din avere din pricina focului, dar în trei ani, biserica se afla în starea în care s-a menţinut până azi. Focul mistuise numai acoperişul şi ceva din zestrea bisericii.
Preotul loan Călărăşanul se va îngriji de buna chivernisire a bisericii unde păstorea, înzestrând-o cu „acareturi” (case) cumpărate de el sau donate de diferiţi creştini, cu odoare necesare cultului religios şi cu numeroase cărţi religioase (se păstrează la biserică manuscrisul unei Tâlcuiri a Apocalipsei de Andrei al Capadociei, după un manuscris brâncovenesc de la Mânăstirea Cernica).
Pentru refacerea bisericii după incendiu a contribuit şi Anton Pann, enoriaş al parohiei şi cântăreţ onorific la strana dreaptă a bisericii. Iar la moartea sa, petrecută în noiembrie 1854, a fost îngropat în dreptul ferestrei proscomidiei bisericii, soţia sa, Ecaterina Pann, dăruind bisericii casele în care a locuit soţul său şi vasta curte în care se afla tipografia, din strada Taurului nr. 20 (acum strada Anton Pann).
Întrucât dintre vechile odoare de la biserica mitropolitului Ştefan, biserica a moştenit moaştele Cuviosului Stelian şi ale Sfinţilor Haralambie, Elefterie şi Onufrie, cu trecerea timpului a crescut evlavia pentru Cuviosul Stelian, încât a apărut ca principal hram cinstirea acestui Cuvios. Nemaifiind nici o altă biserică închinată ocrotitorului copiilor, cu vremea biserica a început să fie cunoscută ca Biserica Sfântul Stelian – Lucaci. Slujbele de fiecare miercuri săvârşite în cinstea cuviosului şi prăznuirea numelui său la 26 noiembrie atrag numeroşi credincioşi din tot oraşul.
În 1859 biserica este preluată în atenţie de breasla „tutungiilor şi cafegiilor” şi a tuturor vânzătorilor de dulciuri şi prăjituri, a corporaţiei ce se va dezvolta ca breaslă a cofetarilor. Ziua de hram a acestora va fi „Izvorul Tămăduirii”. Icoana breslei se păstrează şi azi în biserică.
La începutul secolului nostru, Pavel Negreanu, angrosist de pielărie, va dărui bisericii icoana argintată a Sfântului Spiridon, patronul pielarilor şi al cismarilor, biserica devenind astfel şi loc de rugăciune pentru meseriaşii pielari. În fiecare an, în ziua Sfântului Spiridon, se face slujbă în biserică, de pomenire a donatorilor.
La cutremurul din 4 martie 1977, biserica a suferit stricăciuni, încât a fost necesară consolidarea bisericii, urmată de pictarea din nou a interiorului. Pictura s-a executat de pictorul Dumitru Bănică în perioada 1982 – 1986, prin contribuţia a numeroşi credincioşi. La demolarea Bisericii Spirea Veche din Calea 13 Septembrie, la această biserică au fost aduse câteva vitralii, strănile şi icoana de hram, sfântul Spiridon.
Din 1990 s-a organizat o editură parohială, numită „Credinţa Noastră”, care a editat prima revistă religioasă după decembrie 1989 (începând cu ianuarie 1990), şi continuă să scoată cărţi de îndrumare creştină (colecţia Creştinului ortodox), lucrări de teologie, manuale pentru şcoli teologice, cărţi poştale, iconiţe.
O ultimă precizare: În scriptele Serviciului de Cadastru al Primăriei Municipiului Bucureşti, Strada Lucaci a început să fie numită „Strada Preot Vasile Lucaciu”. Nimic mai fals. „Mahalaua Lucaciului” figura -după cum am amintit mai sus, cu două veacuri mai înainte de apariţia acelui semnatar al „Memorandumu¬lui” din Ardeal, preotul Vasile Lucaciu de la sfârşitul veacului al XlX-lea.
O „mahala” bucureşteană de acum trei veacuri este bine să-şi menţină numele consacrat de acte şi documente fără schimbări datorate nu odată neştiinţei sau superficialităţii unor edili de ocazie.
În curând biserica din „mahalaua Lucaciului” va sărbători 300 de ani de existenţă.

S a i n t    S t e l i a n   –   L u c a c i    C h u r c h

In 1736 Metropolitan Stefan of Muntenia erects at what was back then the city limit of Bucharest, in the “slums of Lucaciu”, as stated by the foundation document, a walled church patronized by Saint Hierarch Nicholas. The church used to replace an older church of wood which got shabby because of time elapse. The latter had probably been erected by a local nobleman, Luca, that gave later the name of the “slums”, as the districts used to take the name specifically from the church that served spiritually the believers of the respective “slum”.
Metropolitan Stefan’s church was to survive for a century until 1838 when it got crumbled by an earthquake. The rector back then, Ioan Calarasanul, would immediately spring to the erection of a new church with the help of two Macedonian traders, Anghel Hagi Pandele and Constantin Athanasiu, both retailers in the deposits at the inn at New Saint George.
The church was shortly to be erected and blessed by Metropolitan Nifon of Muntenia in the spring of 1842. It was then, at the request of the new founders, that to the old patron new ones are added: Holy Emperors Constantin and Helena, and Holy Archangels Michael and Gabriel.
Trouble will not end here, as on 23rd March 1847 the church was to feed the „great fire”, that consumed the entire center of Bucharest on Easter day, caused by the carelessness of a child who, with a shotgun, lit the hay in a barn of the inn of the New Saint George. By the work of the same priest, Ioan Calarasanul, the church was to be rebuilt even if the founders lost some of their fortune because of the fire but within three years’ time the church was to be in the state that can still be seen today. The fire had burnt only the roof and part of the wealth of the church.
Priest Ioan Calarasanul was to take care of the good management of the church where he was assigned, providing „premises” (houses) bought by himself or donated by different Christians containing tokens needed for the religious service and numerous religious books (it is preserved in the church the manuscript of an Interpretation of the Apocalypse provided by Andrew of Capadocia written in compliance with a Brancovenian manuscript from Cernica Monastery).
Anton Pann, back then a member of the parish and honorific singer of the right lectern of the church also contributed to the rehabilitation of the church after the fire. On his death, in November 1854, he was buried right in front of the window of the altar of the church and his wife offered the church the houses where her husband used to live and the vast courtyard where the printing house was on 20 Taurului Street (now Anton Pann Street).
Because among the old tokens from the church of Metropolitan Stefan, the church inherited the relics of Saint Stelian as well as those of the Saints Haralambie, Elefterie and Onufrie, with passage of time the devotion for Pious Stelian soared, so that the main patron became the glorification of this saint. Since there was no other church dedicated to the protector of children, the church started in time to get known as Saint Stalian-Lucaci Church. Sermons held every Wednesday in honour of the saint and celebration of his name on 26th November summon many Christians from all over the city.
In 1859 the church was taken over by the guild of the „tobacconists and coffeeists” and of all the sellers of sweets and cakes, part of the corporation that was to become the guild of confectioners. Their patron day will be Healing Spring Day. The icon of the guild is still preserved in the church.
At the beginning of our century, Pavel Negreanu, a retailer of skins, will donate to the church the silvered icon of Saint Spiridon, the patron of skin- and shoe-makers, consequently the church becoming a shrine also for the skin craftsmen. Every year, on Saint Spiridon’s day, there is a sermon dedicated to all donors.
Together with the earthquake on 4th March 1977, the church suffered such great damage that it needed consolidation, shortly followed by the repainting of the interior. The painting was executed by Dumitru Banica between 1982-1986 made possible by the contribution of numerous believers. When Spirea Veche Church on 13 Septembrie Street was demolished, this church hosted some stained-glass windows, the lecterns and the patron icon of Saint Spiridon.
In 1990 it was founded a parish printing house, called “Our Faith”, which edited the first religious magazine after December 1989 (starting in January 1990) and it continued to issue books for Christian advice (the Orthodox Christian’s collection), theology papers, textbooks for theological schools, postcards and paper icons.
Since November 1970 priest Ilie Georgescu has been leading the parish.
One last remark: in the documentation of the Cadastre Department of the Bucharest Town Hall, Lucaci Street started to be called “Priest Vasile Lucaciu Street”. Nothing more untrue. The “slum of Lucaciu” existed, as shown before, two centuries before the appearance of this subscriber of the “Memorandum” in Ardeal, priest Vasile Lucaciu at the end of the 19th century.
A three-century old Bucharest slum is advisable to keep its name printed in papers and documents without changes caused not once only by the ignorance and superficiality of some second-hand mayors.
Soon the church in the “Lucaciu slum” will celebrate 300 years of existence.

Lasă un răspuns