Strada

Strada Anton Pann şerpuieşte între Mircea Vodă şi zona Ceauş Radu-Plantelor, în fosta mahala a Bisericii Lucaci. Porneşte din Mircea Vodă, în apropierea intersecţiei acesteia cu Matei Basarab, intersectează fosta Stradă Labirint, rebotezată Cauzaşi (după ce adevărata Stradă Cauzaşi şi piaţa cu acelaşi nume au dispărut) apoi cu Parfumului, şi se sfârşeşte între două terenuri virane şi în Bd Unirii, în locul în care înainte de sistematizarea din anii ’80 începea Calea Dudeşti.
La sfârşitul sec.19 strada Anton Pann avea distincţie, aşa cum o dovedesc casele. Spre intersecţia cu Parfumului, un şir de case tip “vagon” în stilul eclectic de inspiraţie franceză popular la sfârşitul secolului 19, cu grădiniţa şi trepte de piatră la intrare.
Tot pe Anton Pann, o casă cu un stil neobişnuit în Bucureşti, masivă şi cu deschideri relativ mici faţă de masivitatea zidului, încadrate de firide ornamentale.
Cea mai interesantă clădire de pe strada este casa tip han, cu gang şi curte interioară, probabil un fost imobil de raport. Se pare că această clădire era folosită cândva ca loc de întâlnire de către organizaţii sioniste evreieşti.
Peste drum se află casele folcloristului, scriitorului, muzicianului şi tipografului Anton Pann, care a locuit aici în mahalaua Lucaci, şi al cărui nume îl poartă strada. Casele şi curtea unde îşi avea tipografia au fost dăruite după moartea sa de către soţie Bisericii Sf. Stelian Lucaci unde Pann a fost dascăl şi unde a fost şi înmormântat.
Plăcuţa de pe casa memorială este ea însăşi “monument istoric”:
“În această clădire a locuit a gândit şi a scris în limba cea fără de moarte a norodului iubit şi înţeles de cei mulţi ANTON PANN finul Pepelei cel isteţ ca un proverb (M. Eminescu)
S-a aşezat această placă de către Uniunea Scriitorilor din RPR cu prilejul împlinirii unui veac de la moartea scriitorului în anul 1954 luna Noiembrie în al zecelea an de la eliberarea poporului nostru şi în al şaptelea an de la proclamarea Republicii Populare Române”
Personalitatea lui Anton Pann necesită măcar o scurtă evocare.
Anton Pann (1793 sau 1797, dată incertă- 1854) a fost de origine modestă, fiu al unui căldărar valah şi al unei grecoaice, născut într-un sat care este acum în Bulgaria. S-a stabilit la Bucureşti în 1812, pe la 16 ani. Pentru că avea  glas frumos a reuşit să-şi câştige pâinea fiind primit cântăreţ la Biserica Sfinţilor.
Nu avea doar voce frumoasă: vorbea  greceşte, turceşte, ruseşte şi româneşte şi având ocazia a învăţat repede meseria de tipograf pe care a practicat-o apoi de-a lungul vieţii.
Pe lângă preocupările sale legate de muzica liturgică (ce a fost dragostea vieţii lui) a cules şi prelucrat folclor, creând apoi el însuşi şi opere originale. Nu credea că face ceva important, dar scrisul îi era drag (“Când scriu câte ceva îmi pare că-mi petrec vremea foarte dulce”). Îşi dorea ca  proverbele, zicătorile, vorbele de duh ale sale să slujească drept  învăţătură şi îndrumare pentru oameni.
Publicul său era alcătuit din târgoveţi, meseriaşi, negustori, dascăli la biserica, mici boieri, cărora li se adresa într-o limbă simplă şi familiară, într-o vreme în care limbajul literar era formal şi încărcat de neologisme. La tipografia al cărei proprietar era a tipărit cărţi bisericeşti dar şi laice. Cărţile şi le vindea pe la târguri şi mânăstiri, pentru a mai câştiga un ban de care a dus adesea lipsă. A fost iubitor de viaţă, de petreceri cu lăutari, un pribeag cu o viaţă aventuroasă.
Monumentul funerar al lui Anton Pann din curtea Bisericii Lucaci, exact aşa cum şi l-a dorit:

La mormânt ca să-mi ridice
Un stâlp ca un monument
De marmură, să nu-i strice
Tăria vrun element
Carele lucrat să fie
Cvadrat şi lucrat frumos
Şi pe dânsul să se scrie
Aceste versuri din jos:
Aici s-a mutat cu jale
În cel mai din urmă an
Care în cărţile sale
Se citeşte Anton Pann
Acum mâna-i încetează
Ce la scris mereu şedea
Nopţi întregi nu mai lucrează
La lumina cărţi să dea
Împlinindu-şi datoria
Şi talantul ne-ngropând
Şi-a făcut călătoria
Dând în lume altor rând.

Sursa: aici