Istoric biserică

Istoricul Bisericii Lucaci

Din prefaţa scrisă de preotul loan Călărăşanu la: „Condica de zestrea Sfintei Biserici Lucaci…, Bucureşti 1876
Pre cei ce iubesc podoaba casei Taie Tu pre aceia îi proslăveşte cu dumnezeiască Puterea Ta.
Omul şi faptele lui cele bune totdeauna au avut început, care s-au pogorât de la Ziditorul a toate, şi, trecând cu anii s-au ascuns împreună cu dânşii în sânurile veşniciei, unde nemurirea încă le păstrează, ca să le puie la picioarele Dreptului Judecăor. Omul, încă de la început, a cunoscut că este dator Făcătorului său a-L slăvii, a-l mulţumi, ai I se ruga şi a-l aduce jertfă din dreptele sale osteneli, zidind jertfelnic şi aducând aducere înaintea Preputerniciei Sale cu umilite rugăciuni, ca să fie bine priimite înaintea Lui. Cel dintâi care făcu aceasta fu dreptul Abel.
El aduse jertfă pre jerfelnic din cele întâi păscute ale sale mulţămind lui Dumnezeu, după cum la cartea Facerii cap. 4 stih 4 zice: „şi a căutat Dumnezeu spre Abel şi spre darurile lui“ iar Enos fiul lui Sit învăţa pe oameni a se aduna împreună la rugăciune şi a chema numele Domnului, precum la acelaşi cap 4 stih 6 arată zicând: „Enos acesta a nădăjduit a chema numele Domnului Dumnezeu”. Astfel dar oamenii se rugau şi-l aduceau jertfe lui Dumnezeu în cel dintâi veac până la potopul lui Noe. Iar după încetarea potopului în al doilea veac a urmat aceasta întâi sfântul şi dreptul Noe care văzându-se mântuit şi scăpat de acea mare şi groaznică pedeapsă, el, soţia sa, şi trei fii ai lor cu soţiile lor zidiră jertfelnic şi aduseră lui Dumnezeu jertfă din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate spre mulţumire şi recunoştinţă de a lor mântuire din potop, bineprimită înaintea lui Dumnezeu după cum la Cartea Facerii cap. 8 stih 19 şi 20 se arată zicând: „Şi a zidit Noe jertfelnic lui Dumnezeu, şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pre jertfelnic şi a mirosit Domnul Dumnezeu miros cu bună mireasmă. Pe nişte asemenea temeiuri sfinte bazându-se şi fericiţii ctitori ai bisericii Lucaci, au jertfit mult pentru locaşul lui Dumnezeu, care biserică fiind mainainte făcută din lemn de către un Lucache de la care şi mahalaua s-a numit Lucaci iar pe la anul 1736 mai în urmă s-a făcut de zid de către Momcea, Luxandra, Ştefan Arhiereul, Neofit Arhiereul, şi alţi mahalagii ai vremiii aceleia, numele cărora se află scrise pe o piatră la Sfânta Proscomidie. Iar pe la anii 1812 aşezându-se întru această mahala mai multe familii de oameni, între care au fost şi dumnealor kir Constantin Atanasiu şi kir Anghel Hagi Pandele, neguţători din oraşul Sistov de peste Dunăre care, văzând că biserica s-au slăbit şi s-au crăpat foarte rău din cutremurul întâmplat la anul 1838, ianuarie 11, după dumnezeiasca rânduială ascunsă râvnă având în sufletele lor şi pătrunzându-se de cuvintele sfinte Evanghelii zise mai sus: „Adunaţi vouă comori în ceruri” s.c.l., amândoi într-o unire hotărâră a reclădi biserica de iznoavă şi contribuiră amândoi sume însemnate după starea dumnealor pentru care sfârşit supscriind amândoi, pe o foaie ce miau cerut a o face, lei optzeci şi cinci de mii -85.000.
Asemenea şi unii din mahalagii contribuiră cu lei 18.000. Şi chibzuind dumnealor că nu o să ajungă suma aceasta, hotărâră ca vor mai da oricât va trebui peste suma de lei 85.000 ce au supscris spre desăvârşirea lucrului. Şi astfel începând, dărâmară zidurile vechi şi se făcu biserica din temelie până aproape de ferestre cu cărămida veche de la biserica dintâi având şi de la icoanele vechi îmbrăcate patru sute zece oca argint pe care săvârşindu-o şi împodobindu-o o şi târnosiră la anul 1842, iunie 25, adăugând încă două hramuri după numele dumnealor, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena maica sa şi Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, mai făcând şi alte încăperi pentru preoţi pe lângă cele ce mai erau. Iar după aceasta făcându-se pradă focului întâmplat la anul 1847, martie 23 în ziua de Paşti, dinpreună cu chiliile ei dinprejur şi cu toate podoabele ei dinlăuntru arzând şi toată mahalaua şi rămânând numai 6 case din 110 ce era.
Şi numiţii ctitori scăpătară că le-au ars în mahala casele şi ce au avut şi în târg prăvăliile şi marfa şi ce au avut pe la unii, alţii. Din care pricină neputând numai dumnealor a face biserica iarăşi la loc, a rămas sfântul locaş mai mulţi ani nefăcut. Şi cu toate că mahalagii, unii din dumnealor, au voit a repara biserica dând jalba la Sfânta Mitropolie spre a se da cuvenita voie de aceasta după care apoi s-au întrebat domnii ctitori de pot a săvârşii singuri biserica şi de a-şi păstra dreptul ctitoricesc ce-l au. S-au chibzuit între dumnealor şi au dat răspunsul sfintei Mitropolii că deşi socotesc că tot au un drept ctitoricesc în zidurile rămase dar singuri nu pot săvârşi biserica ci vor contribui cu cât vor putea şi că primesc a da ajutor oricare mahalagiu şi străin numai sfântul locaş să se facă iarăşi la loc precum a fost căci după foc au rămas numai zidurile goale fără nici o chilie şi fără nici un venit de nicăirea. Deci, fiindcă la o asemenea lucrare trebuia să fie nişte persoane care să aibă încrederea ctitorilor, mahalagiilor şi străinilor şi care cu stăruinţă neobosită să îndeplinească această slujbă până la desăvârşirea cea de istov a bisericii, s-a chibzuit de dumnealor ctitorii şi mahalagii şi s-a poftit sfinţia sa părintele loan Călărăşanu care la cea dintâi reclădire a bisericii din anul 1839 a fost ostenitor şi osârduitor şi domnul Tănăsache Constantinopolis care primind această sarcină s-a făcut cunoscut sfintei Mitropolii de către dumnealor ctitorii despre aceste persoane.
Totdeodată dumnealor au arătat că iau asupră-le pe cei mai sus pomeniţi însărcinaţi cu reparaţia, despre încrederea cuvenită şi calităţile cerute şi că domnii ctitori le vor lua la socoteală. După care, dându-se voie de Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul Neofit prin hârtia onorabilei Dicasterii cu nr. 547 anul 1850 septembrie 29 pentru a se repara biserica, a şi primit de acolo preotul lei 792 parale 20 ce era în Dicasterie adunaţi de domnul pitar Nae Cămărăşescu mai înainte pentru acest sfârşit.
Şi începându-se lucrarea, s-a şi isprăvit biserica şi s-a târnosit la anul 1853 aprilie 5 în Postul Paştelui fiind vifor şi zăpadă de o palmă, cheltuindu-se la această reparaţie lei 105.821, care bani s-au însemnat aci în socoteală, anume, câţi adică s-au dat de domnii ctitori, câţi de mahalagii şi câţi de alţi iubitori de Hristos creştini, câţi s-au dat şi de pomeniţii ostenitori, câţi s-au adunat la cutia ce a stat înaintea bisericii pe vremea lucrării şi câţi s-au adunat la târnosirea bisericii şi pe ce anume s-a cheltuit suma arătată, dând pentru aceasta şi socoteală în urma târnosirii zişii ostenitori, către dumnealor domnul Ştefan Anghel Hagi Pandele ctitorul fondatore şi domnul Dimitrie Orghidan epitropul bisericii prin luare de înscris ce se vede trecut aci la sfârşitul socotelii.