Pictura bisericii

PICTURA BISERICII

Când ctitorii din veacul al XlX-lea au refăcut biserica după marele foc, s-a impus şi zugrăvirea ei. După cum afirma, însă, preotul loan Călărăşanu, atât Hagi Pandele, cât şi Constantin Athanasiu, au trecut prin greutăţi financiare datorită pierderilor provocate de foc. De aceea, presupunem că preotul şi ctitorii au făcut apel pentru zugrăvirea interioară a bisericii la un meşter zugrav fără mari pretenţii şi lipsit de harul artistic.
În „Socoteala cheltuielilor privind refacerea şi reparaţia bisericii”, preotul aminteşte că a dat 16000 lei zugravului Matei şi fiului său Vasile. Probabil aceştia au executat pictarea în tempera a noii biserici. Inspiraţi de curentul epocii, zugravii au realizat, pe un fond verde şters, câteva panouri cu sfinţii în picioare, la nivelul ferestrelor, iar deasupra lor, mici tablouri cu scene biblice. Zugravii au dovedit sărăcie de imaginaţie şi lipsă de gust artistic. Prin slaba execuţie, prin lipsa calităţii materialului folosit, pictura nu a rezistat timpului. La cutremurul din 4 martie 1977, s-au desprins părţi mari din tencuiala bolţilor şi din turlă, distrugându-se astfel mare parte a zugrăvelii originale. De aceea s-a optat pentru repictarea integrală a bisericii, apelându-se în acest scop la un pictor cunoscut.
Licitaţia favorizează oferta pictorului Dumitru Bănică, lui revenindu-i sarcina îmbrăcării interiorului bisericii cu o nouă podoabă picturală. Pictorul Dumitru Bănică a executat pentru biserica Lucaci o lucrare în frescă într-un stil care îi este propriu, şi anume un neo-bizantin românesc. Paleta coloristică bogată, scenele dispuse în friză pe trei nivele, la partea de jos, în dreptul ferestrelor detaşându-se sfinţii în picioare, încântă privirea celui ce intră în biserică. Frumuseţea desenului, strălucirea culorilor învăluite în lumina caldă ce se coboară din turla Pantocratorului, creează un mediu favorabil meditaţiei şi rugăciunii.
Pictura urmează, în mare, erminia tradiţională pentru Biserica Răsăriteană. Frizele desfăşoară scene din viaţa Mântuitorului şi exemplificări ale unor parabole, bolta pronaosului este închinată vieţii Maicii Domnului, pe bolta naosului se detaşează icoana Sfintei Treimi reprezentată în „Ospeţia lui Avraam“, iar deasupra altarului, Maica Domnului înconjurată de îngeri binecuvintează pe credinciosul ce intră în biserică. În toată această desfăşurare iconografică, s-a introdus totuşi o scenă nouă. În mod tradiţional, la baza turlei Pantocratorului, sub ferestre, se reprezintă scena „Liturghia Cerească“ sau „Liturghia Îngerească”, procesiunea îngerilor, preoţi şi diaconi, cu Cinstitele Daruri către Marele Arhiereu, Mântuitorul lisus Hristos. Turla bisericii Lucaci are o formă octogonală, şi este foarte largă. Dacă s-ar fi executat friza cu Liturghia Îngerească, compoziţia ar fi fost sărăcită prin puţinătatea personajelor, lucrarea fiind în acelaşi timp fragmentată în opt panouri. De aceea s-a cerut, şi pictorul a executat, opt scene privind Patimile Domnului, deoarece Procesiunea cea mare cu Cinstitele Daruri, redă în spaţiul liturgic, drumul Crucii, drumul jertfei Mântuitorului pentru noi.
De la simbol, s-a trecut la realizarea directă, istorică, a evenimentelor ce se înscriu în ciclul Patimilor: Sărutul lui luda, lisus în faţa arhiereului Caiafa, lisus în faţa lui Pilat, Luarea Crucii, Căderea sub greutatea Crucii (momentul Veronica), Răstignirea, Coborârea de pe Cruce şi Punerea în mormânt, această ultimă scenă devenind centrală prin plasarea ei deasupra bolţii altarului. Următoarea scenă, cea de-a noua, biruinţa asupra morţii, se desprinde pe conca absidei de nord, prin reprezentarea clasică a Învierii Domnului, Coborârea în iad. Realizarea unei frize reprezentând Drumul Pătimirii Domnului, Drumul Crucii, mântuitoare prin suferinţa încununată de biruinţa asupra morţii, era menită să întărească în inimile credincioşilor nădejdea învierii noastre şi eliberării de răul care ne înconjoară. Credincioşii, mădulare ale Bisericii mărturisitoare de-a lungul întregii sale istorii, îşi pun şi acum încrederea în puterea Mântuitorului Hristos, Cel mort şi înviat pentru noi, nădăjduind să fie întăriţi în încercări şi necazuri.
Pictarea celor opt scene ale suferinţei Fiului lui Dumnezeu pentru noi, încununată cu sfărâmarea în picioare de către Mântuitorul a porţilor iadului, trebuia să aducă în inimile închinătorilor acestei biserici, încredinţarea că suferinţa va avea un sfârşit. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”, ne spune Mântuitorul, şi tot El ne îmbărbătează când ne îndeamnă cu cuvintele: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“. Chiar dacă mulţi n-au înţeles sau nu vor înţelege rostul reprezentării iconografice inovatoare, pictura de la baza turlei se desfăşoară ca o rugăciune tainică în care durerea se împleteşte cu nădejdea. De aceea, i s-a cerut pictorului să transcrie în spaţiul care înconjoară scena Pătimirii textul unuia din troparele ortodoxe prin care îi cerem lui Dumnezeu „Îndurare” pentru „poporul cel deznădăjduit „Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioara şi răstignire ai răbdat, Bunule, cu moartea pe moarte ai prădat şi Învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce l-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorule, pe poporul cel deznădăjduit.“
Animaţi de dorinţa ca pictura în ansamblul ei să reprezinte o invocare a milei lui Dumnezeu pentru îndepărtarea răului care a stăpânit decenii de-a rândul poporul nostru şi care se accentuase în anii 80, realizatorii ansamblului pictural au căutat ca urcuşul spre mila lui Dumnezeu să ne întâmpine încă de la intrarea în biserică, lisus Emanuel, zugrăvit pe calota pridvorului, ne îmbrăţişează şi ne îndeamnă cu chemarea evanghelică: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi dărui vouă odihna!”.
După medalioanele cu sfinţi din pridvor găsim, de astă dată, o rugă spre îndurarea lui Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Domnul cerului şi al pământului, care Te odihneşti pe heruvimi, miluieşte poporul cel credincios. Odată intrat în biserică, închinătorul este întâmpinat de cetele sfinţilor şi de imaginile reprezentând momente din viaţa Mântuitorului, sub privirea milostivă a Maicii lui Dumnezeu, „Împărăteasa şi Doamna” care ne învăluie din înălţimea altarului.
În ansamblul ei, pictura realizată de Dumitru Bănică s-a voit a fi un mesaj, o rugă fierbinte şi curată a noastră în anii întunecaţi, pentru ca Milostivul Dumnezeu să nu ne părăsească până în sfârşit. Suntem încredinţaţi că o asemenea rugă izvorâtă din inimă curată este încă necesară pentru noi toţi.