Sinaxar

SINAXAR
Cuviosul Părinte Stelian Paflagonul
(26 noiembrie)
Acesta a fost sfinţit şi s-a făcut locaş al Duhului Sfînt încă din pîntecele maicii sale. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia ce avea la săraci şi făcîndu-se monah, a întrecut pe toţi monahii de atunci prin aspra vieţuire şi ostenitoarea sihăstrie. Apoi s-a dus în pustie şi a intrat într-o peşteră în care primea hrană de la dumnezeiescul înger. Şi s-a făcut doctor de multe feluri de boli nevindecate. Căci cînd venea boala aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii iar părinţii rămîneau fără de copii, atunci cîte maici chemau cu credinţă numele acestui Sfînt Stelian şi zugrăveau sfînta lui icoană, iarăşi dobîndeau alţi prunci, iar pe pruncii bolnavi îi scăpa de boală.
Deci, astfel vieţuind pururea pomenitul şi multe vindecări şi minuni săvîrşind, s-a mutat către Domnul.

VIAŢA CUVIOSULUI STELIAN
Numeroşi sunt sfinţii şi drepţii Bisericii noastre asupra cărora stăruind istoricii şi hagiografii au aflat multe informaţii pe care le-au transmis nouă în scris. În ce priveşte pe Cuviosul Stelian, s-au păstrat puţine date asupra vieţii sale, dar putem împărtăşi credincioşilor, din ceea ce ne spun nouă sfintele cărţi, următoarele privind viaţa şi nevoinţele pentru Hristos şi în slujba aproapelui, fapte minunate şi binecuvântate ale acestui cuvios părinte.
Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.
Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinţi ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărţi tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creştin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili aşadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii aşezări creştine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viaţa călugărească şi pustnicească pe înălţimile munţilor sau în numeroasele peşteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumuseţea picturilor creştine.
Într-o astfel de mânăstire se va adăposti şi tânărul Stelian, făcând ascultare şi urmărind îndeaproape sfaturile duhovniceşti ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească şi dragoste pentru Hristos, stareţul rânduieşte pregătirea lui Stelian pentru treapta preoţiei. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrăţişa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduinţa de a se pustnici într-una din peşterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peşteră va vieţui ani îndelungaţi, în post şi rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor şi doar cu mintea înălţată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea şi mila sa faţă de creştinii în suferinţă. De aceea, atunci când va afla de la credincioşii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalţe rugăciuni pentru ei, că în părţile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-şi de plânsul părinţilor săi, se va aprinde de milă. Atunci el îşi deschide inima spre Dumnezeu şi înalţă rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.
Şi ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinţi la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează şi mulţi copii sunt salvaţi de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii şi mila faţă de toţi cei ce erau în suferinţă, precum şi puterea rugăciunilor lui Stelian înălţate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peştera lui Stelian pentru a câştiga, cu rugăciunile sale, sănătatea şi viaţa copiilor lor.
Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa creşte tot mai mult şi se răspândeşte în ţinuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depăşea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu şi de milă jertfitoare în rugăciune pentru toţi cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veşnice, dar minunile săvârşite în peştera în care a trăit nu vor înceta.
Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie şi va avea aceeaşi tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viaţă. Cunoscând evlavia mulţimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum şi minunile care se săvârşeau înaintea moaştelor sale, Biserica hotărăşte canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioşilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.
Atunci când peste provincia Paflagonia se abat năvălirile turcilor, care vor trece prin foc şi sabie aşezările creştine, călugării rămaşi în viaţă vor părăsi mânăstirea trecând în Grecia, la Muntele Athos, purtând cu ei, printre alte odoare, moaştele Cuviosului Stelian. De aici, o parte din aceste moaşte vor fi aduse în Ţara Românească de mitropolitul ţării, Ştefan al ll-lea, atunci când el va înălţa o biserică, la anul 1736, în marginea de atunci a târgului Bucureştilor, în „mahalaua Lucaciului”. Aici fusese o biserică mai veche, surpată de trecerea timpului, iar Ştefan mitropolitul va ridica o biserică din zid închinată Sfântului Nicolae.
Odată cu moaştele Cuviosului Stelian, acelaşi ierarh va îmbogăţi ctitoria sa cu moaştele Sfinţilor Haralambie şi Elefterie împreună cu ale Cuviosului Onufrie cel Mare şi Pantelimon. Biserica mitropolitului Ştefan al ll-lea va cădea la cutremurul din 1838, iar preotul paroh de atunci, loan Călărăşanul, va înălţa actuala biserică Lucaci cu ajutorul a doi bogaţi negustori macedoneni, Anghel Hagi Pandele şi Constantin Atanasiu.
Această nouă biserică, rămasă până astăzi în picioare, a fost sfinţită de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti în anul 1842. În secolul nostru râvna pentru cinstirea Cuviosului Stelian va creşte, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, credincioşii vor contribui la depunerea moaştelor acestui cuvios într-o raclă separată. Iar mai pe urmă biserica va începe să fie numită: Biserica Sfântul Stelian-Lucaci.
Evlavia credincioşilor în faţa raclei Cuviosului Stelian nu a încetat, întrucât toţi cunoaştem puterea cu care acest sfânt a fost înzestrat de Dumnezeu pentru râvna sa duhovnicească, pentru smerenia desăvârşită şi pentru dragostea sa fără de margini. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui! Amin.

Resurse:
http://ro.orthodoxwiki.org/Stelian_Paflagonul#Mo.C5.9Ftenirea_Sf._Stelian
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm
http://sfintulnicolae.wordpress.com/2009/03/14/sf-stelian-paflagonul-sec-iv
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/11/25/rugaciune-catre-sfantul-cuvios-stelian-ocrotitorul-copiilor-si-al-mamelor